Explozia din Balș, de astăzi, nu este doar o tragedie izolată, ci o nouă confirmare a neputinței statului. Au fost două victime. Nu se știe cât de grav, încă. Iată că, în loc să avem centre pentru marii arși, despre care am tot auzit povești, oamenii sunt trimiși în străinătate. Și în acest caz, autoritățile se ascund după protocoale și declarații sterile.

Transferurile acestea internaționale devin simboluri ale indiferenței și alte noi statistici externe. Cifre...și acestea.  

Fiecare minut de întârziere în intervenție sau fiecare pacient trimis peste graniță reflectă priorități greșite și lipsă de planificare. Pacienții cu arsuri, în România anului 2025, nu sunt doar victime, din păcate. Sunt oglinda unui sistem care repetă aceleași greșeli. De ani buni le tot repetă. 

Și iată cum tragediile individuale devin povești care se uită rapid, în timp ce ministerele se laudă cu ceva-uri. Și vin miniștrii și spun acele cuvinte...din compasiune, cică. În zadar. Pentru tot ceea ce înseamnă mari arși, spitalele continuă să fie în aer, iar oamenii plătesc prețul neputinței statului. Și spun că sunt în aer pentru că, iată, nu se găsesc soluții interne pentru două persoane. Iată! Tot externul ne rezolvă...după atâta vreme. 

Explozia din Balș este un semnal de alarmă. Un altul. A devenit, încă un exemplu de nepăsare previzibilă și un moment în care responsabilitatea se diluează în comunicate oficiale. Trimise acum și pe facebook, să știe tot omul. Posibile transferuri în străinătate! Și totuși, cine plătește pentru toate aceste lipsuri? Doar omul simplu, se pare. Românul care devine pacient și care nu are nevoie decât de o îngrijire adecvată. Am înțeles, peste hotare! 

În final, rămân doar victimele acestor evenimente, rănile lor și un stat care continuă să întârzie!